Incepand cu anul 2017, UNBR – Consiliul Uniunii Nationale a Barourilor din Romania, a stabilit o serie de tarife minimale de care avocatii sunt nevoiti sa tina cont in relatiile cu clientii. Desi aceasta lege a fost data la inceputul anului 2017 si apoi suspendata, in septembrie legea a fost aprobata si a fost exercitata in baza Hotararii UNBR nr. 22 din 26 august 2017. Pe 31 august 2017, aceste tarife minimale obligatorii au fost publicate pe site-ul oficial al UNBR.
Totusi, la putin timp dupa ce aceata hotarare a fost anuntata, s-a decis ca legea onorariilor minimale ale avocatilor nu va mai fii aplicata deloc. S-a decis consultarea cu toate barourile, care vor trebui sa trimita propuneri pe aceata tema, dupa care se va relua discutia despre tarigele minimale.
IMPACTUL ASUPRA AVOCATILOR
In urma aprobarii initiale a acestei legi, si anume Legea 25/2017, avocatii si-au exprimat nemultumirile fata de aceste tarife. Primii care au considerat ca vor avea de suferit cel mai mult au fost cei de la Consiliul Concurentei, considerand ca este un pas in urma pentru cei care profeseaza ca si avocati. Aceste tarife minimale au existat introduse in legislatie pana in anul 2004, fiind atunci propuse de catre Consiliul Uniunii Avocatilor din Romania, insa acestea au fost eliminate prin Legea nr 255/2004. Tot Consiliul Concurentei a fost cel care a luptat impotriva acestei legi si la momentul respectiv, considerand ca este o practica anticoncurentiala si contravine prevederilor legislative din Legea Concurentei nr 21/1996.
IMPACT POZITIV ASUPRA INDUSTRIEI DE AVOCATURA?
Decizia de a reglementa aceasta piata este una sustinuta si care doreste a proteja drepturile consumatorului, ajutand la dezvoltarea unei concurente aplicate in functie de profesionalism. Calitatea serviciilor juridice si mentinerea standardelor necesare se vor putea reglementa in urma aplicarii acestui set de tarife minimale. Totusi, se omite a se lua in considerare art 128 alin (1) din Statutul profesiei de avocat in care se specifica precum ca onorariile se stabilesc liber intre client si avocat, in limitele prezentului statut si ale legii. “Este interzisa fixarea de onorarii minime sau maxime recomandate de catre organele profesiei, de catre formele de exercitare a profesiei de avocat sau de catre avocati.”
Astfel, potrivit acestui statut al profesiei de avocat, este interzisa fixarea de tarife minime, desi aceastea sunt doar ca si recomandare, conducand astfel la neconformitati ale legislatiei. Conform acestei neclaritati, legea a fost abrogata, desi este una benefica pentru avocati, ramane un subiect controversat prin prisma legislatiei. Este necesara impunerea uniformazarii si imbunatatirii legislatiei profesiei de avocat, pentru a elimina orice contradictie sau interpretare a intereselor profesiei.
In concluzie, prima neclaritate care trebuie tratata este cea de obligativitate a respectarii tabloului de onorarii minime. In lege este specificat de mai multe ori ca aceste tarife sunt cu titlu de recomandare insa apoi, in articolele 4 si 6, se subintelege ca aceste tarife minime sunt obligatorii.
Daca aveti nevoie de ajutor la infiintarea unui SRL, nu ezitati sa ne contactati. Specialistii nostri va vor ajuta pe toata perioada inmatricularii, cu toate ca aceasta poate fi destul de scurta. De asemenea, va stam la dispozitie si dupa ce aceasta a fost creata, in cazul in care aveti nevoie de consultanta.