Site-ul nostru web folosește  cookie-uri în scopuri statistice

Articole

Cum sa deschizi un hotel in Romania

Doresc sa imi deschid un hotel in Romania, insa as vrea mai multe informatii despre autorizarile care imi sunt necesare pentru a putea realiza acest lucru. Ce imi puteti spune despre autorizarile specifice?

Deschiderea unei firme in domeniul turistic, precum cazarea in hoteluri sau in pensiuni, constituie un proces complex si riguros, care presupune indeplinirea unor operatiuni prealabile ce contureaza forma viitoarei dvs. societati, precum si obtinerea anumitor autorizatii.

Cel mai rapid mod de infiintare a unei firme este cu ajutorul platformei noastre online LaRegistru. 

Inainte de depunerea demersurilor pentru obtinerea autorizatiilor specifice acestei arii de activitate, deschiderea unui hotel in Romania presupune stabilirea formei pe care o va avea firma dumneavoastra si inregistrarea acesteia in Registrul Comertului pentru a obtine personalitate juridica.

De regula, hotelurile se infiinteaza sub forma unui SRL (societate cu raspundere limitata). Astfel, deschiderea unui hotel in Romania presupune mai intai efectuarea urmatoarelor operatiuni prealabile:

◦ cererea de verificare a disponibilitatii si/sau de rezervare a denumirii firmei, si anume a hotelului – este intotdeauna recomandat sa determinati trei variante de denumire a viitorului hotel, in ordinea preferintelor.

◦ determinarea obiectului de activitate al societatii – in acest caz, obiectul de activitate al firmei dumneavoastra se va referi la intreprinderea activitatilor de turism, mai precis cazare in hoteluri ori pensiuni, iar stabilirea acestui obiect de activitate trebuie realizat prin selectarea categoriilor de activitati incadrate de urmatoarele coduri CAEN in acest domeniu:

55 Hoteluri si alte facilitati de cazare

551 Hoteluri si alte facilitati de cazare

5510 Hoteluri si alte facilitati de cazare similare

552 Facilitati de cazare pentru vacante si perioade de scurta durata

5520 Facilitati de cazare pentru vacante si perioade de scurta durata

559 Alte servicii de cazare

5590 Alte servicii de cazare

In cazul in care doriti ca hotelul dumneavoastra sa ofere si servicii din domeniul alimentatiei publice, precum un restaurant, un bistro etc., va fi necesar sa selectati si urmatoarele coduri CAEN:

56 Restaurante si alte activitati de servicii de alimentatie

561 Restaurante

5610 Restaurante

562 Activitati de alimentatie (catering) pentru evenimente si alte servicii de alimentatie

5621 Activitati de alimentatie (catering) pentru evenimente

563 Baruri si alte activitati de servire a bauturilor

5630 Baruri si alte activitati de servire a bauturilor

◦ intocmirea actului constitutiv pentru determinarea aspectelor determinante ale firmei dumneavoastra din domeniul turismului si/sau al alimentatiei publice, si anume: identificarea asociatilor, denumirea si sediul social, forma societatii, capitalul social, durata de functionare a societatii, cota fiecarui asociat al societatii privind pierderile si beneficiile, modul de dizolvare si de lichidare al firmei s.a.

Echipa noastra detine o experienta vasta in domeniul dreptului comercial, oferind consultanta de specialitate in infiintarea numeroaselor firme din domenii diverse. Agentii nostri va vor pune la dispozitie informatii complete si actualizate, garantand solutii optime, astfel incat dumneavoastra sa obtineti firma pe care v-o doriti.

Mai mult, echipa noastra se va ocupa de redactarea documentelor si de obtinerea actelor necesare intocmirii dosarului pentru inregistrarea firmei dumneavoastra in Registrul Comertului.

Dupa punerea la punct a acestor operatiuni prealabile si inregistrarea firmei dumneavoasta in Registrul Comertului, va fi necesar sa obtineti anumite autorizatii specifice functionarii firmei in domeniul hotelier si al administratiei publice, dupa caz, in situatia in care alegeti sa oferiti si astfel de servicii, si anume:

◦ autorizare sanitar-veterinara de la ANSVSA – Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor, prin intermediul DSVSA – Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor

Pentru obtinerea acestei autorizatii este necesara intocmirea unui dosar care trebuie sa contina, printre altele, codul unic de inregistrare al firmei, certificatul constatator de la infiintarea firei, schita unitatii in care sa fie prezentate spatiile de depozitare, grupurile sanitare etc. si cererea tip de autorizare sanitar-veterinara.

  • Directia de Sanatate Publica din cadrul Ministerului Sanatatii – desi in acest domeniu, DSP nu emite avize de functionare, aceasta este informata in privinta certificatelor constatatoare emise la infiintarea firmei si viziteaza locatiile care activeaza in acest domeniu pentru a garanta buna functionare a locului si faptul ca sanatatea populatiei nu este periclitata;
  • autorizatia de mediu din partea ANPM – Agentia Nationala pentru Protectia Mediului;
  • aviz din partea ISU – Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, mai ales pe fondul ultimelor modificari legislative in domeniul apararii impotriva incendiilor;
  • certificatul de clasificare in domeniul turismului din partea Ministerului Turismului, intrucat normele metodologice privind obtinerea acestui certificat reglementeaza existenta mai multor tipuri de structuri de primire turistica cu functiune de cazare, precum si de primire turistica cu functiune de alimentatie publica. In functie de dotarile si calitatea serviciilor pe care le ofera, alaturi de alte criterii, structurile mentionate se clasifica pe stele, respectiv margarete (in cazul pensiunilor turistice si agroturistice).

Pentru obtinerea certificatului de clasificare, este nevoie depunerea unui dosar care sa contina:

  • cererea standardizata;
  • certificatul constatator;
  • fisa standardizata referitoare la incadrarea spatiilor de cazare pe categorii si tipuri, conform legii in acest domeniu;
  • fisa standardizata privind incadrarea si organizarea spatiilor in cadrul respectivei structuri;
  • dovada de inregistrare a contractelor de munca in registrul general de evidenta a salariatilor;
  • copia avizului de specialitate.
  • autorizare de functionare din partea Primariei sectorului in care se situeaza hotelul sau pensiunea.
  • licenta de difuzare a muzicii ambientale;

Alaturi de aceste autorizari, veti mai avea nevoie de incheierea anumitor contracte specifice si necesare desfasurarii activitatilor in domeniul turismului si al alimentatiei publice, si anume:

  • incheierea unui contract de dezinsectie, dezinfectie si deratizare;
  • incheierea unui contract de salubrizare;
  • incheierea unui contract de medicina muncii pentru angajatii dvs.
  • diplome de absolvire a unor cursuri de igiena de catre angajati.

Pentru informatii suplimentare si asistenta de specialitate privind deschiderea unui hotel in Romania, obtinerea autorizatiilor de functionare specifice de la autoritatile competente si incheierea contractelor necesare bunei functionari a hotelului si a restaurantului din cadrul acestuia, nu ezitati sa contactati echipa noastra de specialisti.

SRL-ul este cel mai raspandit tip de firma din Romania. Pentru a stabili un SRL, trebuie mai intai sa parcurgeti cativa pasi de verificare a numelui ales, precum si a unui studiu de piata. Al doilea pas este furnizarea documentelor necesare pentru inmatriculare. Va puteti baza pe noi pentru ajutor la infiintarea unui SRL.

Schimbarea sediului social este o procedura care nu necesita multe documente, dar poate insemna timp considerabil atunci cand va grabiti. Daca vi se intampla acest lucru si aveti nevoie de ajutor, va puteti baza pe expertii nostril care va stau la  la dispozitie pentru a pregati actele necesare pentru a face schimbarea cat mai simplu si rapid.